Reparații gratuite pentru produse, chiar și după garanție
O nouă lege prevede ca produsele ar putea fi reparate gratuit și după expirarea garanției. Este vorba despre un ”drept de reparare” discutat de Comisia Europeană, prin care consumatorii vor beneficia de un consum mai îndelungat al bunurilor pentru reducerea deșeurilor.
Produsele ar putea fi reparate gratuit după garanție
Comisia Europeană a prezentat o nouă propunere legislativă, impunând obligația vânzătorilor de a remedia gratuit produsele în cadrul perioadei legale de garanție de doi ani și de a asigura servicii de reparare pentru produse pe o perioadă extinsă de cinci până la zece ani după efectuarea vânzării.
Parlamentul European susține dreptul la reparare
Parlamentul European și-a exprimat marți poziția de negociere privind un „drept la reparare” consolidat în favoarea consumatorilor, cu un vot de 590 pentru, 15 împotrivă și 15 abțineri. Obiectivul propunerii este să stimuleze un consum mai sustenabil prin facilitarea procesului de reparare a bunurilor defecte, reducerea cantității de deșeuri și susținerea industriei de reparații.
Extinderea perioadei de garanție și prioritatea reparațiilor
În timpul perioadei de garanție legală, vânzătorii sunt obligați să acorde prioritate reparațiilor atunci când acestea sunt mai puțin costisitoare sau egale cu costul înlocuirii, cu excepția situațiilor în care repararea nu este fezabilă sau ar incomoda consumatorul. Eurodeputații propun, de asemenea, prelungirea perioadei de garanție legală cu un an după efectuarea reparației unui produs.
Cum se va aplica dreptul la reparare
După expirarea perioadei de garanție, consumatorii vor avea dreptul de a solicita repararea unor produse precum mașini de spălat, aspiratoare, telefoane mobile și biciclete. Pentru a face opțiunea reparațiilor mai atractivă pentru consumatori, eurodeputații propun ca producătorii să ofere clienților dispozitive de înlocuire pe durata procesului de reparare. În cazul în care un produs nu poate fi reparat, alternativa poate consta în furnizarea unui produs recondiționat.
Implementarea legii în România
România, ca stat membru UE, va trebuie să pună în aplicare legea adoptată la nivel european. După ce Consiliul îşi va adopta la rândul său poziţia de negociere, în data de 22 noiembrie, vor putea începe discuţiile cu Parlamentul. Negocierile s-ar putea încheia în luna februarie 2024, pentru a permite legii să intre în vigoare înaintea alegerilor europarlamentare din iunie.