Majorare cu 40% a veniturilor pentru peste 3 milioane de pensionari.

Majorare cu 40% a veniturilor pentru peste 3 milioane de pensionari.

author
1 minute, 52 seconds Read

Majorare cu 40% a veniturilor pentru peste 3 milioane de pensionari

Vești bune pentru pensionarii din România. Guvernul va aproba în această săptămână proiectul noii legi a pensiilor pentru ca Parlamentul să îl voteze cât mai curând, întrucât urmează a intra în vigoare de la 1 ianuarie. Astfel, peste trei milioane de pensionari obțin o majorare şi de 40% a veniturilor.

Dublă majorare a pensiilor în anul 2024

Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pensiile ar urma să crească de două ori, la începutul anului 2024 şi din toamna viitoare, astfel încât peste trei milioane de pensionari vor beneficia de o majorare şi de 40% a veniturilor.

Proiectul legii pensiilor prioritate pentru guvern

Primul-ministru Marcel Ciolacu a solicitat miniștrilor să abordeze cu prioritate acest proiect, pentru ca noile prevederi să fie aprobate de parlament până în data de 20 noiembrie. Noua lege prevede că vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. De asemenea, persoanele asigurate în sistemul public de pensii pot opta pentru menținerea lor în activitate, anual, cu acordul angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Stagiul minim de cotizare și reduceri pentru mame

În proiect se mai stipulează că stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, cel complet fiind de 35 de ani. Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare de la șase luni la trei ani și șase luni. Reducerea vârstei de pensionare se va aplica și în cazul copiilor înfiați. Reducerea se acordă pentru cel mult șapte copii.

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2023

Premierul Marcel Ciolacu, a declarat, zilele trecute, că pensiile ar urma să fie majorate de două ori anul viitor, de la 1 ianuarie, respectiv 1 septembrie.

La rândul său, șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat că peste 3 milioane de pensionari vor beneficia de această majorare a punctului de pensie cu 13,8%, punctul de pensie ajungând la valoarea de 2032 de lei.

Odată aprobat de guvern, proiectul va intra în dezbatere parlamentului, urmând a fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial.

Te-ar putea interesa si: