Prognoza BNR pentru inflația la sfârșitul anului rămâne neschimbată! Avertismentul lui Mugur Isărescu pentru 2024

Prognoza BNR pentru inflația la sfârșitul anului rămâne neschimbată! Avertismentul lui Mugur Isărescu pentru 2024

author
2 minutes, 54 seconds Read

Prognoza BNR pentru inflația la sfârșitul anului rămâne neschimbată! Avertismentul lui Mugur Isărescu pentru 2024

În ședința de vineri privind Raportul asupra inflației, Banca Naţională a României (BNR) a menținut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, dar a crescut-o la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024. Aceasta are ca principal efect deciziei autorităților de a majora mai multe taxe și impozite.

Analiză privind Raportul asupra inflației

Actualul scenariu reconfirmă prognoza de 7,5% pentru rata anuală a inflației IPC din luna decembrie 2023, arată banca centrală în Raportul asupra inflației, prezentat vineri în urma analizei și aprobării dată miercuri de Consiliul de administraţie al BNR, scrie Gândul.

Tot miercuri, consiliul a stabilit, dată fiind perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflației în următorii doi ani, pe o traiectorie mai ridicată însă în 2024 decât cea previzionată anterior, dar ușor mai joasă ulterior, și având în vedere riscurile și incertitudinile asociate acesteia, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an.

BNR menține prognoza de inflație pentru finalul anului

În august 2023, BNR estima o inflaţie de 7,5% pentru finalul anului 2023 şi 4,4% pentru sfârşitul lui 2024.

Isărescu a punctat și creșterea inflației pe care o estimează pentru prima parte a anului viitor, pe fondul măsurilor legiferate recent.

„Aceasta este prognoza pe care probabil că o aşteptaţi. Nu diferă mult de cea anterioară, din luna august. Avem o reconfirmare a prognozei pentru finele anului la 7,5%, nu este modificată, însă o revizuire ascendentă a traiectorii pe parcursul anului 2024, în contextul majorărilor legiferate. Pe acelea le-am luat în considerare. Este vorba de impactul de runda I-a al creşterilor de TVA, aducerea lor la acelaşi nivel, să spunem, sau trecerea de la trei trepte la numai două trepte şi accize, creşterea accizelor”, a spus guvernatorul BNR.

„Impactul ăsta este estimat la 0,9 puncte procentuale, care apare în special în trimestrul I al anului viitor, dar ulterior se intră pe aceeaşi traiectorie de dezinflaţie şi ajungem în intervalul ţintei la orizontul lui T3, trimestrul III din 2025. Ceea ce, ca să îi irit puţin pe monetarişti, că sunt mulţi monetarişti în sală, nu este rău, în contextul a două războaie şi a tuturor incertitudinilor. Deocamdată prognoza arată relativ bine”, a afirmat Mugur Isărescu.

Avertizarea lui Isărescu privind efectul alegerilor și al tensiunilor politice

Șeful BNR a detaliat și o parte din riscurile previzionate la adresa acestor prognoze.

„În ceea ce priveşte evoluţia cererii interne, nu vedem riscuri inflaţioniste, ci mai degrabă în jos. La impactul preţurilor materiilor prime, al bunurilor intermediare şi finale datorită în special tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu vedem riscuri în sus, de creştere. Politica fiscală şi cea a veniturilor sunt riscuri în ambele sensuri. Unele cum sunt măsurile de majorare unor taxe, care se duc direct în preţuri, în sens de creştere a preţurilor, dar din punct de vedere al cererii agregate, deci atingerea obiectivelor de deficit bugetar avute în vedere de guvern, duce inflaţia în jos. Iar pe piaţa muncii din punctul nostru de vedere, luând în considerare şi anul electoral, riscurile sunt de a împinge creşterea preţurilor în sus, de a amplifica creşterea preţurilor”, a conchis Mugur Isărescu.

Te-ar putea interesa si: