Majorare pensie: 1.500 lei în plus, declarație șef Casa de Pensii

Majorare pensie: 1.500 lei în plus, declarație șef Casa de Pensii

author
2 minutes, 5 seconds Read

Majorare pensie: 1.500 lei în plus, declarație șef Casa de Pensii

Vești bune după ce noua lege a pensiilor a fost promulgată, asta după ce s-a aflat că se dau 1.500 de lei în plus la pensie după majorare pentru foarte mulți români. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a explicat, la Anten 3, noua formulă de calcul agreată inclusiv de Comisia Europeană.

Se dau și 1.500 de lei în plus la pensii

Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii (CNPP), a luat exemplul unui pensionar român cu o pensie deloc mică, cu un stagiu de cotizare mare şi multe puncte de contributivitate în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN. Conform oficialului, în urma recalculării pensiilor de anul viitor vor exista pensionari care vor primi şi 1.500 de lei în plus la pensie, potrivit calculelor.

Daniel Baciu arată cum o pensie va crește la 8.200 de lei

Astfel, de la pensia din prezent de 6.563 lei, acest profesor va ajunge după cele două majorări din 2024, la o pensie de 8.216 lei, ceea ce înseamnă o creştere de circa 1.500 de lei, mai exact 1.653 de lei, arată Antena 3 CNN.

Dublă majorare a pensiilor în 2024 pentru anumiți pensionari

De la 1 ianuarie 2024, se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile cresc în urma recalculării după noua formulă.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor se numără introducerea unei noi formule de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii. Vârsta standard de pensionare este stabilită la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani. Noua lege acordă beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani.

Calculul pensiei se realizează prin înmulțirea VPR-ului (valoarea punctului de referință) cu numărul total de puncte. VPR va fi de 81 de lei, iar numărul total de puncte este dat de suma punctelor contributivitate, punctelor stabilitate și punctelor perioadelor asimilate si necontributive.

Această nouă formulă de calcul a pensiilor aduce beneficii considerabile pentru pensionari, iar majorarea de 1.500 de lei la pensie în urma recalculării va aduce un plus de siguranță financiară pentru mulți români.

Te-ar putea interesa si: