Haos în transportul feroviar din cauza grevei angajaților CFR
Garniturile de tren operate de CFR vor înregistra în perioada următoare minute bune de întârziere. Și asta pentru că o importantă structură a companiei din subordinea Ministerului Transporturilor a anunțat că își va sista activitatea.
CFR, în grevă din 27 noiembrie
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNMCV), afiliată la Blocul Național Sindical vor pune în practică ceea ce ei numesc ”greva propriu-zisă” la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. Decizia vine în contextul în care revendicările formulate în 15 septembrie nu au fost soluționate. Angajații operatorului de stat vor declanșa greva pe 27 noiembrie.
Guvernații au ignorat o parte din revendicări
Într-un comunicat FNFMCV, Federația evidențiază faptul că bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului în curs a fost aprobat, însă negocierile pentru încheierea contractului de muncă au intrat în impas, blocate de politicile economice și sociale adoptate de guvernanți. Mai mult, angajații acuză că măsurile adoptate de Guvern reprezintă un real impediment în stabilirea unei grile de salarizări care să acopere ”complexitatea și volumul muncii”.
Criza din CFR continuă
În accepțiunea liderilor din FNFMCV prin măsurile adoptate, echipa ministerială ”încalcă dispozițiile contractelor de colective și individuale de muncă, iar o serie de drepturi salariale au fost diminuate sau suprimate la plată”. Cu aceste date pe masă, reprezentanții FNFMCV au avertizat în luna octombrie că pachetul de măsuri adoptate de Guvern creează premisele unei crize în interiorul CFR și anulează toate eforturile depuse pentru a crea un ”climat de pace socială”. Drept urmare, Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane va intra în grevă începând din 27 noiembrie 2023, informează DC News.
Articolul a fost scris în conformitate cu regulile de optimizare SEO ale Rank Math.