Podul suspendat peste Dunăre deschis şi pe timpul nopţii

Podul suspendat peste Dunăre deschis şi pe timpul nopţii

author
1 minute, 0 seconds Read

Podul suspendat peste Dunăre deschis şi pe timpul nopţii

Podul suspendat peste Dunăre va fi deschis şi pe timpul nopţii începând cu data de 30 noiembrie. Constructorul italian Webuild a avut ca termen demontarea macaralelor, dar această operaţiune nu a fost încă finalizată.

Podul suspendat peste Dunăre va fi deschis şi pe timpul nopţii. Se închide doar în caz de vânt foarte puternic

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, podul se va închide doar în caz de vânt foarte puternic, când senzorii podului indică acest lucru, sau în condiţii de viscol, când nu există vizibilitate. În celelalte situaţii, nu vor exista restricţii de circulaţie.

Cel mai mare pod suspendat din România

Podul peste Dunăre de la Brăila este cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră. A fost inaugurat pe 6 iulie 2023 şi are o valoare iniţială a proiectului de 1,996 miliarde de lei, fără TVA. Constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd.

Te-ar putea interesa si: