Istoria fascinantă a piperului – un condiment cu o vechime de 4000 de ani
Istoria piperului datează de 4000 de ani și cererea pentru acest condiment a avut un impact extraordinar asupra modelării civilizaţiei moderne. Înainte de petrol, termenul de „aur negru” se referea la piper.
Originea și popularitatea piperului
Piperul provine din sudul Indiei, din jurul orașului Kerala. Primele înregistrări ale piperului datează din jurul anului 2000 î.Hr., când a fost menționat în scrierile indiene antice. Boabe de piper au fost găsite şi în nările faraonului Ramses II. Piperul era bine cunoscut romanilor antici, astfel că istoricul roman Plinius cel Bătrân a scris despre piper în lucrarea sa „Istoria naturală” din secolul I d.Hr. Există, de asemenea, o carte de bucate bine conservată din secolul al III-lea, în care piperul este menţionat ca parte integrantă din aproape orice mâncare.
Comerțul cu piper în Europa
În Europa, cererea de piper era mai mare decât oferta, aşa că preţul era unul ridicat. Prețul boabelor de piper l-a interesat şi pe Alaric, regele vizigoților, când a asediat Roma. Pentru a nu distruge orașul, el a cerut aur și argint de la romani, dar, destul de interesant, nu a uitat să ceară şi 3000 de kilograme de piper. După căderea Imperiului Roman, piața de mirodenii a fost complet perturbată, iar cei care au exploatat oportunitatea au fost micile orașe italiene – Veneția și Genova. Negustori pricepuți din aceste orașe s-au alăturat celor islamici și au început să comercializeze mirodenii, mai ales piper. Republica Venețiană, una dintre marile puteri a Europei între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, s-a dezvoltat din acest comerţ şi piperul a avut o contribuţie foarte importantă la această dezvoltare. Se pare că la sfârşitul secolului al XV-lea, negustorii din Alexandria exportau 400 de tone de piper negru pe an către Veneția, iar venețienii făceau 40% profit din comerţul cu piper.
Piperul în cadrul marilor descoperiri geografice
Constantinopol, și deci Imperiul Bizantin, a căzut în 1453 în mâna noii puteri emergente – Imperiul Otoman. Prin cucerirea Peninsulei Arabice și a Egiptului, turcii controlau acum întregul comerț cu mirodenii din Orient. Turcii mai aveau şi un alt avantaj: erau comercianți excelenți și aveau monopolul comerțului cu piper în Europa, ceea ce însemna un preț şi mai mare. Venețienii au continuat să facă comerț cu turcii, de data aceasta sub condițiile turcești. Cu toate acestea, în alte țări, au apărut aventurieri dispus să conteste poziţia Veneţiei ca principal importator de condimente. Unul dintre aceştia a fost Cristofor Columb. A reușit să-i convingă pe spanioli pentru a-și finanța călătoria în căutarea Indiei navigând spre vest. În 1493 Columb, cu cele trei corăbii ale sale, a plecat într-o călătorie care s-ar dovedi mai târziu a fi unul dintre cele mai importante din istoria omenirii, găsind un nou continent – America. Cu toate acestea, Columbo a fost ferm în credinţa lui că găsise coasta de est a Indiei. Din cauza acestei gafe, pe localnici i-a numit pe indieni, chiar dacă nu aveau absolut nicio legătură cu India. Printre altele, Columb a găsit o plantă nouă – ardeiul iute, ale căror fructe semănau cu piperul, numindu-l ardei roșu.
Dominanța portugheză și britanică în comerțul cu mirodenii
Spaniolii descoperiseră un nou continent, dar portughezii reuşiseră cu adevărat să găsească o cale spre India. Vasco da Gamma, doar câțiva ani mai târziu, a înconjurat Africa și a ajuns în India, în căutarea mirodeniilor. A fost începutul dominaţiei portugheze a comerţului cu mirodenii. Astfel, regele portughez Manuel și-a luat dreptul de a avea un monopol asupra comerțului cu piper, regele francez Francisc I numindu-l „regele băcanilor”, deţinând 70% din comerțul total de condimente.
Noile rute comerciale au rezolvat problema distribuției, prețurile scăzând, iar ardeiul a devenit disponibil pentru un număr mai mare de oameni. Acesta a fost momentul în care piperul a intrat în și în bucătăriile naționale ale aproape tuturor țărilor europene.
Concluzie
Datorită istoriei sale fascinante și a impactului său asupra civilizației moderne, piperul rămâne un condiment esențial în bucătăria internațională. De la originile sale în sudul Indiei până la dominația portugheză și britanică în comerțul cu mirodenii, piperul a devenit un simbol al globalizării și al interconectării culturale prin intermediul bucătăriei.