Sfaturi pentru valorificarea pasiunilor de la vârste fragede, oferite de mama Deliei Papazicu, de la „Românii au talent”

5 minutes, 53 seconds Read

Când vine vorba despre pasiunile copiilor, acestea sunt adesea privite drept simple metode de petrecere a timpului liber. Adevărul este că efectele lor depășesc granița divertismentului, impactând pozitiv deopotrivă creativitatea, deprinderea abilităților de lider sau responsabilizarea. Cu alte cuvinte, oferă juniorilor niște aptitudini cheie pentru viața de adult, capabile să contureze succesul pe plan profesional. Iar Novakid, platforma menită să ofere copiilor acces la o educație calitativă și la oportunități globale de dezvoltare, a înțeles pe deplin acest lucru. Drept urmare, a surprins toate aceste avantaje într-o inițiativă inedită, derulată sub conceptul „Boss Campaign”.

Alături de Novakid în scrierea poveștilor de succes este și Cosmina Papazicu, mama Kid Ambassador-ului Delia Papazicu. Aceasta ne-a povestit despre cum pot fi susținuți micuții în valorificarea talentelor, împărtășind din experiențele proprii. La doar 8 ani, fiica ei este deja prezentator TV și actor de dublaj, impresionand prin carisma, curiozitatea și bucuria ei.

Când ați descoperit abilitățile Deliei de actorie și oratorie?

La vârsta de 4 ani și jumătate, Delia nu doar că citea povești, însă le interpreta, le reda cu aproximativ aceleași cuvinte, memoria ei fiind impresionantă! De remarcat a fost și faptul că avea o dicție foarte bună. Ca atare, am înscris-o la cursuri de actorie, dar și de televiziune și public speaking. Doamna profesor a fost plăcut surprinsă, întrucât cea mică reușea să țină foarte bine ritmul cu textul de pe prompter.

Prin ce activități o ajutați să-și șlefuiască aceste talente?

Apelăm la o varietate de cursuri, precum cele de actorie, de dicție, de pian, de engleză, de podcast și de dezvoltare personală!

Faptul că Delia studiază limba engleză de mică i-a influențat parcursul educațional și profesional? Dacă da, în ce fel?

Desigur! Studierea limbii engleze la Novakid a ajutat-o foarte mult la dublaj și voice-over. Delia este vocea unor personaje din desene animate sau diverse filme pentru copii, iar în cadrul acestor proiecte primește informația numai în limba engleză! Am constatat că înțelege mai bine și poate traduce imediat în română replicile, fără a se uita pe notițele de pe tabletă!

De asemenea, Delia a început să scrie un scenariu de film pentru copii și am fost mirați că și l-a conceput prima dată în limba engleză!

Care sunt provocările de care are parte un părinte cu un copil atât de înzestrat?

Este provocator să ai un copil care își dorește cu ardoare să își îndeplinească visul, să muncească aproape ca un adult pentru a-și atinge scopul!

Învăț lucruri noi odată cu ea și lângă ea! Sunt foarte atentă la emoțiile ei și la gestionarea lor. Dacă are un proiect sau filmare care presupune mai multă informație, o concentrare mai mare, am grijă să o structurez pe zile, pentru a nu resimți oboseala!

Cum o ajutați pe fiica dumneavoastră să păstreze un echilibru între „muncă” și distracție, prevenind suprasolicitarea?

Trebuie să fiu mereu lângă ea, să am mare grijă la organizarea activităților și cursurilor, pentru a o feri de suprasolicitare. Din acest motiv, sunt foarte atentă ca după școală, timpul activităților să nu depășească 2 ore!

Aici am și o regulă: mereu o las cel puțin o oră să facă un lucru care ei îi place tare mult, pentru a se relaxa! Aproape zilnic are timp de socializare, de joacă cu prietenele ei, iar seara citește cartea preferată înainte de culcare!

Pentru că a început filmările la un post de televiziune, am ținut neapărat să aibă parte și de niște cursuri de dezvoltare personală, pentru a-și gestiona emoțiile într-un mod cât mai constructiv!

Ce o motivează pe Delia să se implice în atâtea inițiative diverse?

Deliei îi place ceea ce face! Spun mereu că nu ar putea avea atâtea proiecte sau să fie atât de naturală în fața camerelor dacă nu i-ar plăcea ceea ce face!

Aș putea adaugă determinarea, ambiția și perseverența caracterului! Motto-ul ei este „Antrenamentul bate talentul!”, iar acesta zice multe despre cât e de motivată.

Cum reușește să gestioneze sentimentul de faimă la o vârstă atât de fragedă? Cum o sprijiniți în înțelegerea emoțiilor?

Foarte simplu! Delia nu se consideră faimoasă, pentru că drumul pe care ea și l-a ales este parcurs cu foarte multă muncă, determinare și ambiție, așa cum am precizat și mai sus. De curând, a susținut un workshop și a fost întrebată dacă se consideră vedetă. Ea a răspuns că „vedetă” este un cuvânt prea mare și că ar prefera să fie un model de urmat, după care i-a sfătuit pe copii să muncească cât mai mult, să își dezvolte abilitățile și să citească!

Din punctul meu de vedere, contează foarte mult și educația, cei 7 ani de acasă. E foarte important ca părinții să știe să păstreze un echilibru și să ofere exemple bune de urmat!

Care este cel mai mare vis al fiicei dumneavoastră?

Delia își dorește să devină un cunoscut prezentator TV (pe plan național și internațional), dar și actriță! Ea spune că încă e mică pentru a alege doar una dintre aceste profesii!

Are limba engleză un rol semnificativ în îndeplinirea acestui ideal?

Anul trecut, Delia a fost pe shortlist la Cartoon Network, la categoria de vârstă 10-12 ani! Deși nu a trecut de etapa finală, s-a bucurat enorm!

Pentru a putea evolua și pentru a învăța de la cei mai buni, Delia va aplica – în limba engleză – la Disney și alte firme de casting din Londra! Deci da, engleza are un rol semnificativ în îndeplinirea visului ei!

Ce sfaturi aveți pentru părinții care vor să-și ajute copiii în dezvoltarea abilităților de lider?

În primul rând, copiii trebuie să fie susținuți de către părinți, iar asta indiferent de abilitățile lor! Trebuie sa le oferim exemple, să-i ajutăm să înțeleagă că prin muncă, ambiție, determinare și, foarte important, empatie, astăzi pot fi mai buni decât ieri!

Desigur, este foarte important ca particularitățile individuale ale celor mici să fie respectate și valorificate. Platforma Novakid ține cont de caracteristicile fiecărui cursant, explorând interesele specifice în timpul lecțiilor și personalizând procesul de predare. Astfel, cunoștințele de limba engleză sunt asimilate mai ușor, iar potențialul copiilor este deblocat. Sprijiniți-vă juniorul în construirea unui viitor de succes și programați aici, total gratuit, prima lecție de probă!

Te-ar putea interesa si: